Am un dor…

Ni se intampla tuturor. Pleci intr-o excursie cu gandul sa te distrezi, sa te relaxezi, eventual sa iti faci prieteni si te trezesti ca nu vrei sa mai pleci pentru ca cine stie ce relatii s-au infiripat. Ajungi inapoi plangand tot drumul pentru ca mai apoi sa continui acasa timp de cateva luni, de ce nu, ani. Si asta doar pentru ca ne e dor. Dar de ce ne e dor? E necesar? Se pare ca da. Desigur, exista messenger-ul sau telefonul, dar aceste relatii nu merg niciodata Astfel ajungi la nedormitul si nemancatul aproape permanent. Noaptea, in locul Mosului Ene care ar trebui sa aduca ganduri frumoase si linistitoare, apar asa-zisele ganduri-amintiri, care, dupa parerea mea, sunt cele mai stresante. In loc sa dormi, te concentrezi sa iti amintesti totul exact cum s-a intamplat, iar daca exista posibilitatea sa apara si regrete, atunci e clar ca nu vei avea o noapte prea linistita. Nici zilele nu prevestesc timpuri bune, caci devi stresat, melancolic. In casa, mama incearca sa te traga de limba si aproape ca iti indeasa mancarea pe gat, iar afara aproape ca iti innebunesti prietenii cu aceleasi povesti repetate de nenumarate ori, pe care probabil le-au invatat pe dinafara.
E greu totusi sa uiti, mai ales daca intamplarea/persoana a fost semnificativa pentru tine. Cel mai bine ramanem in mediul nostru, inconjurati de oameni care ne iubesc si pe care ii iubim, alaturi de care suntem siguri ca putem avea un viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *