Am un dor…

Ni se intampla tuturor. Pleci intr-o excursie cu gandul sa te distrezi, sa te relaxezi, eventual sa iti faci prieteni si te trezesti ca nu vrei sa mai pleci pentru ca cine stie ce relatii s-au infiripat. Ajungi inapoi plangand tot drumul pentru ca mai apoi sa continui acasa timp de cateva luni, de ce nu, ani. Si asta doar pentru ca ne e dor. Dar de ce ne e dor? E necesar? Se pare ca da. Desigur, exista messenger-ul sau telefonul, dar aceste relatii nu merg niciodata Astfel ajungi la nedormitul si nemancatul aproape permanent. Noaptea, in locul Mosului Ene care ar trebui sa aduca ganduri frumoase si linistitoare, apar asa-zisele ganduri-amintiri, care, dupa parerea mea, sunt cele mai stresante. In loc sa dormi, te concentrezi sa iti amintesti totul exact cum s-a intamplat, iar daca exista posibilitatea sa apara si regrete, atunci e clar ca nu vei avea o noapte prea linistita. Nici zilele nu prevestesc timpuri bune, caci devi stresat, melancolic. In casa, mama incearca sa te traga de limba si aproape ca iti indeasa mancarea pe gat, iar afara aproape ca iti innebunesti prietenii cu aceleasi povesti repetate de nenumarate ori, pe care probabil le-au invatat pe dinafara.
E greu totusi sa uiti, mai ales daca intamplarea/persoana a fost semnificativa pentru tine. Cel mai bine ramanem in mediul nostru, inconjurati de oameni care ne iubesc si pe care ii iubim, alaturi de care suntem siguri ca putem avea un viitor.

Sa am incredere in tine?

Foarte greu este sa poti castiga increderea cuiva. Firea omului, naiva, nu poate aduce numai bine, caci omul mai este si parsiv si imediat de poate injunghia pe la spate. Degeaba esti tu cel bun tot timpu si ii asculti pe toti, daca la nevoie cei pe care i-ai ajutat odata, iti intorc spatele. Nu e bine deloc sa ai incredere in primul chip zambitor si bland care iti iese in cale; astazi ii spui un secret, iar maine afla tot orasul. Nu conteaza cat de neinsemnat este secretul, dar doar prin simplul fapt ca l-a dezvaluit, te-a tradat.

Pe cat de greu e sa castigi increderea cuiva, pe atat de usor este sa o pierzi. Nu stiu de ce, dar in general lucrurile bune se petrec sau evolueaza intr-o perioada mult mai lunga de timp decat cele rele. Poate pentru ca nici noi nu ne deranjam sa facem cat mai mult bine, ci suntem prea ocupati cu persoanele noastre si cu interesul personal. Ar trebui sa ne gandim si la altii, nu numai la noi.

Prin Budapesta

Zilele trecute am venit din excursie si chiar in penultima seara,asa mai ca de sfarsit,autocarul nostru s-a bagat pe acele “largi” stradute din Budabesta si a ciocnit o masinuta.Ma rog,ne-am oprit sa vedem care-i treaba,cand apare o gasca de barbati cu fete destul de nervoase si cu un chef grozav de bataie parca.Probabil ca daca soferii erau singuri ajungeau cu ochiu’ vanat acasa,sau mai rau;dar am fost acolo 50 de persoane.In fine…pana la urma am sunat politia ca sa rezolvam si asa a fost;noroc ca una din grupul nostru vorbea maghiara.Pana la urma am plecat a doua zi mai tarziu,dar asta e.Acum sunt acasa.

Alta viata

De astazi, Oltenita incepe sa mai semene si ea cu oras mai “rasarit”. Semafoarele montate acum cateva saptamani in urma si-au inceput traiul. De acum inainte, se va simti ca avem semafoare: claxoanele vor zbarnai la fiecare mica neatentie a unui sofer ce “e furat de peisaj”.
Sper ca lumea sa se conformeze cu semafoarele si sa traverseze cand le e randul, nu decat in prima zi cand mai sunt si politisti prin preajma.
Acum, sper ca vom putea traversa linistiti strada, fara ca sa vina un nene cu viteza care nu doreste sa acorde prioritate. Singurul fapt ce ma ingrijoreaza este ca numarul de claxonari va creste simtitor. Mai ne trebuie o pancarta care sa ne indice, la intrare in oras, ca a claxona in oras este interzis.
Bravo, domnului primar care a facut ceva pentru Oltenita !

Childish childhood

…asa se numeste filmuletul pe care l-am facut nu demult. CLICK

La fiecare “eveniment important”,ca sa zic asa(si nu numai),am scos telefonul si am inceput sa filmez(nu numai eu).Uite asa am strans tot felul de clipuri(nu multe,dar suficiente) pentru un astfel de videoclip.Filmuletul reprezinta in mare parte pe cei de la a 8aA,scoala 5,Oltenita(plus inca , cativa).Sper sa va placa. 🙂

Distractia pe primul loc

Deja e prea multa liniste.
De duminica, de cand a plecat balciul, orasul e pustiu. Nu ca mi-ar fi placut balamucul monstru provocat in fiecare seara pe strazile micului nostru oras.
Si balciul asta, nimic bun de pe urma lui. Strazile pline cu peturi aruncate la nimereala printre picioarele locatarilor, cosurile de gunoi astupate si ingropate in mizerie, iar deasupra orasului, un nor de praf inrosea tot cerul. Dar pentru distractie, omul da la o parte totul. Nu conteaza daca cei din jur se imbolnavesc, sau ca atat imaginea orasului, cat si imaginea noastra scade in ochii celorlalti.
Trei saptamani de distractie si-au lasat amprenta. Acum ne bucuram de liniste.