Amintiri

Din cauza unei tragedii, pierderea unui profesor al liceului, astazi elevii au plecat mai devreme. Nu toti acasa insa. Ne era dor de fosta noastra scoala, asa ca am hotarat sa ne vizitam fosta diriginta si fostii profesori.
De cum am intrat in scoala si i-am vazut pe cei mici cum aleargau prin curte, m-am simtit ca acasa pot spune. Ma regaseam in tipetele lor, in jocurile lor, in dorinta de a nu se incheia pauza. Norocul nostru a fost ca am prins-o pe doamna diriginta inainte sa plece si s-a bucurat nespus ca ne-a vazut. Am urcat in fosta noastra clasa si pot spune ca am fost putin geloasa pe cei care invata acum acolo. De clasa aia ma leaga atatea amintiri si intamplari frumoase si as fi vrut totusi sa mai zabovim putin. Le-am facut vizita tuturor profesorilor aflati la ora aceea in scoala si, desi ne spuneau tot timpul ca suntem rai si obraznici, s-au bucurat extraordinar de mult sa ne vada, inclusiv domnul director.
Pe parcursul vizitei am realizat cat de mult imi lipseste tot ce tine de acea scoala. Este adevarat ca atunci cand pierzi un lucru iti dai seama cat de mult a contat pentru tine, asa cum acei profesori au avut o contributie nemaipomenita in educatia noastra. Astfel, le multumesc pentru tot ce au facut pentru noi si sunt sigura ca fiecare om gandeste asa, chiar daca pe moment nu realizeaza.

Sa am incredere in tine?

Foarte greu este sa poti castiga increderea cuiva. Firea omului, naiva, nu poate aduce numai bine, caci omul mai este si parsiv si imediat de poate injunghia pe la spate. Degeaba esti tu cel bun tot timpu si ii asculti pe toti, daca la nevoie cei pe care i-ai ajutat odata, iti intorc spatele. Nu e bine deloc sa ai incredere in primul chip zambitor si bland care iti iese in cale; astazi ii spui un secret, iar maine afla tot orasul. Nu conteaza cat de neinsemnat este secretul, dar doar prin simplul fapt ca l-a dezvaluit, te-a tradat.

Pe cat de greu e sa castigi increderea cuiva, pe atat de usor este sa o pierzi. Nu stiu de ce, dar in general lucrurile bune se petrec sau evolueaza intr-o perioada mult mai lunga de timp decat cele rele. Poate pentru ca nici noi nu ne deranjam sa facem cat mai mult bine, ci suntem prea ocupati cu persoanele noastre si cu interesul personal. Ar trebui sa ne gandim si la altii, nu numai la noi.

First day

Agitatie, buchete de flori de toate marimile si culorile, priviri speriate si guri cascate intentionat sau neintentionat, toate caracteristicile unei prime zile dintr-un nou an scolar. Cu atat mai rau daca esti boboc. Si de aici incepe toata treaba. Dupa ce ca esti deja foarte speriat si emotionat de tot acest necunoscut, auzi deja gurile rele “ce urat e imbracata aia mica”, “uite aia ma enerveaza pe mine”, “alora o sa le facem botezul”. Cum sa te simti cand auzi asa ceva? In niciun caz bine.
Daca trecem peste partea intunecata a paharului, in rest toate bune si frumoase. Colegi de treaba, o diriginta si mai de treaba, pe ceilalti profesori urmeaza sa-i cunoastem. Acum asteptam vizitele neasteptate ale curiosilor nerabdatori sa cunoasca bobocii.

Prin Budapesta

Zilele trecute am venit din excursie si chiar in penultima seara,asa mai ca de sfarsit,autocarul nostru s-a bagat pe acele “largi” stradute din Budabesta si a ciocnit o masinuta.Ma rog,ne-am oprit sa vedem care-i treaba,cand apare o gasca de barbati cu fete destul de nervoase si cu un chef grozav de bataie parca.Probabil ca daca soferii erau singuri ajungeau cu ochiu’ vanat acasa,sau mai rau;dar am fost acolo 50 de persoane.In fine…pana la urma am sunat politia ca sa rezolvam si asa a fost;noroc ca una din grupul nostru vorbea maghiara.Pana la urma am plecat a doua zi mai tarziu,dar asta e.Acum sunt acasa.